Mesteacanul

           Originar din pădurile zonelor temperate ale Europei şi Siberiei, mesteacănul s-a răspândit pe tot globul, fiind cunoscut încă din vechime pentru proprietăţile sale eficiente în tratarea multor boli. Printre proprietăţile terapeutice de mare importanţă se numără cele antiseptice, antimicrobiene şi antibacteriostatice (mai ales asupra bacteriilor Escherichia coli şi a stafilococului auriu). Prin aceste însuşiri, mesteacănul este un adevărat elixir pentru rinichi, vezică urinară şi căi respiratorii.
Orice călător în mijlocul naturii este plăcut impresionat când are în faţă un mesteacăn frumos, zvelt, înalt până la 20-30 metri, cu o coroană luminoasă, frunze argintii, crengi subţiri şi flexibile şi o scoarţă netedă şi albicioasă care se exfoliază în fâşii transversale.
           Legendele spun că, la originea sa, mesteacănul era un arbore urât, pipernicit, cu o tulpină strâmbă şi o scoarţă aspră, rugoasă şi negricioasă. Tot legenda spune că în vremea când Dumnezeu călătorea prin lume a întâlnit un arboraş care se plângea că nu are o înfăţişare frumoasă cu care să se prezinte în faţa Domnului, aşa cum făceau arborii plăcut învestmântaţi cum erau brazii şi stejarii. Atunci Creatorul i-a schimbat imediat înfăţişarea, dăruindu-i o statură falnică, o coroană bogată şi o scoarţă strălucitoare precum argintul. Totodată, Dumnezeu i-a dăruit şi unele însuşiri sacre împotriva spiritelor rele şi a vrăjitoriilor. (ziarullumina.ro)