joi, 26 februarie 2015

Drumurile

          Primele cărări bătătorite au fost cele făcute de animalele care migrau. Aproximativ în anii 10000 î.Hr. aceste poteci aspre au fost folosite și de vânătorii nomanzi care urmăreau aceste turme.
Pavaje ale străzilor au fost găsite la primele așezări umane în jurul anilor 4000 î.Hr.
În antichitate egiptenii au construit un drum pavat care să îi ajute să transporte materialele de construcții pentru Marile Piramide - aproximativ în 3000 î.Hr.
          În China antică s-a construit un sistem de drumuri vast, având în componență unele drumuri pavate; acestea s-au construit începând din anii 1100 î.Hr. În anii 20 d.Hr. rețeaua de drumuri a chinezilor avea până la 40.000 km.
          Sistemul de drumuri al incașilor era format din drumuri făcute pentru curierat. Maiașii și aztecii au avut o rețea măreață de drumuri pavate în Mexic, încă înainte ca europenii să descopere Lumea Nouă.
          În antichitate transportul pe râuri a fost mult mai ușor și rapid decât cel pe drumuri, având în vedere costul construcției drumurilor și diferențele la capacitatea de a căra între căruțe și bărci. Un hibrid al transportului pe drumuri și al celui pe bărci a fost barca trasă de cai, în care calul urma o potecă pe malul râului.
          Din 300 î.Hr., Imperiul Roman a început construcția de drumuri din piatră, făcând drumuri romane în toată Europa și Africa de Nord, pentru a-și susține campaniile militare.
Construcția și întreținerea drumurilor în Marea Britanie a fost tradițional făcută de parohiile locale. Starea proastă a drumurilor a dus la formarea primului trust care să construiască drumuri 'Turnpike Trusts' în 1706. În cele din urmă în Marea Britanie au ajuns să existe aproximativ 1.100 trusturi și aproximativ 38.000 km de drumuri făcute după metode inginerești ale acestora.
Personalități remarcabile ale perioadei au fost inginerul francez Pierre Marie Jérôme Trésaguet (1716-1796) în Franța și John Loudon McAdam (1756-1836) în Anglia.
          În timpul Revoluției Industriale, calea ferată s-a dezvoltat ca o soluție la problemele drumurilor. În loc să se încerce construirea unei suprafețe de rulare puternice deasupra întregului drum, căruțele au fost modificate așa ca să meargă fie pe șine, fie pe făgașe care puteau fi făcute din materiale mai rezistente.
          Astăzi drumurile sunt aproape exclusiv făcute să permită circulația automobilelor și altor mijloace de transport cu roți. În majoritatea țărilor transportul mărfurilor pe drumuri este cel mai des folosit. De asemenea, în majoritatea țărilor dezvoltate, drumurile sunt împărțite în benzi paralele pentru a asigura un trafic intens, liniștit și sigur. (wikipedia)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu